
Palatul Parlamentului a gazduit pentru inca un an Conferintele Olimpiadelor Comunicarii, eveniment care reuseste, dupa cum spun organizatorii, sa adune la un loc vorbitori din toate domeniile comunicarii.
Atmosfera agitata in holul din fata salii Nicolae Iorga. Mesele pline de pauteuri, sucuri si cafea au fost inca de la inceput asaltate de tinerii comunicatori. Sala generoasa a gazduit peste 300 de persoane din toate colturile tarii, venite sa-i asculte pe unii dintre cei mai apreciati oameni din industria comunicarii.
Prima conferinta
Ziua 1 a debutat cu conferinta “Laborator de disectie: advertising comercial vs. advertising social“. A fost o conferinta foarte interesanta, reusind sa disece 4 dintre cele mai eficiente campanii desfasurate anul trecut. Personal mi-a placut campania celor de la Graffiti BBDO, “O sansa pentru viata“, care dupa spusele lui Sorin Psatta si Dan Sendroiu a resusit sa creasca cu 30% numarul unitatilor de sange recoltate la nivel national. La fel de interesanta si eficienta a fost campania realizata de Arsenoaiei&Matasel, “Accidentele se pot intampla oricui“, care printr-o strategie bine pusa la punct a reusit sa beneficieze de o ampla acoperire medie fara niciun cost.
Publicul a fost activ, cum era de asteptat, nemenajadu-i pe invitati de intrebari dificile. Una dintre intrebari a pus-o in dificultate pe Camelia Levintza Stettler, Marketing&PR Director la Radio ZU, aceasta neavand cunostinta de o campanie (campania de teasing MD-Mountain Dew) foarte asemanatoare cu cea pe care Radio ZU a desfasurat-o in faza de lansare.
Rasul incurajeaza, rasul pedepseste
Cea de-a doua conferinta – “Managerii despre CSR: ce mai inseamna responsabilitatea intr-o perioada de criza?“, a fost mai degraba o prezentare a implicarii sociale pe care companiile invitate au avut-o in anul precedent. Fiecare s-a laudat cu ce a avut. Plictisitoare pe alocuri, am perceput-o ca pe o conferinta de costum.
Ultima dintre conferinte-”Cele mai eficiente metode de a comunica prin new media“, a fost mult mai relaxata, nu in putine momente Bobby Voicu starnind hohote de ras in sala. M-a surprins placut prezentarea lui Madalin Matica care a facut o conexiune foarte interesanta intre comunicare si modul in care poate fi aceasta tradusa prin matematica. De asemenea Sorin Tudor a avut o interventie remarcabila, subliniind faptul ca nu exista comunicare 2.0 ci numai comunicare.
Ceea ce nu mi-a placut fost prestatia lamentabila a Dianei Dragomir, Director Executiv si Managing Partner-Inpolitics Media, care, cu emotiile unui elev ce nu si-a invatat poezia, a incercat sa ne invete “Cum sa obtii sustinere pentru o cauza politica in mediul online“. Slaba prezentarea, neclara, mult text, raspunsuri evazive care la un moment-dat au starnit rasete in sala(Aviz organizatorilor pentru anul viitor).
In concluzie, o zi plina de informatii utile pentru prezent, dar mai ales pentru viitorul de comunicatori la care toti speram. Cat despre organizatori numai de bine. Fetele de la intrare foarte amabile si zambitoare, cei din sala activi si deschisi sa-ti raspunda la orice intrebare. Nota 10 pentru organizatori, nota 9,5 pentru ziua 1 de conferinte.
Adrian Mutescu
Share/Save