Tot gandindu-ma cum sa incep acest post, mi-am amintit un banc a carui morala ne indemna sa nu ne fie teama de mult anuntatul sfarsit al lumii, caci noi, romanii, suntem oricum cu 100 de ani in urma. In ceea ce priveste comunicarea, 100 de ani ar fi poate putin exagerat. O jumatate de secol, s-ar apropia insa de realitate, iar asta nu pentru ca am fi ratat startul, asa cum am facut-o dupa ’89, ci pentru ca cei peste 40 de ani de comunism au atarnat de gatul comunicarii din Romania, ca piatra de moara.
Poate fi greu de crezut ca atat relatiile publice cat si publicitatea au existat, in Romania, inainte de 1900. Nu li se spunea insa nici relatii publice (caci termenul a fost inventat de Bernays in jurul anilor ’20) si nici publicitate.
Ceea ce astazi numim evenimente de relatii publice, in Romania se organizau inca din 1882.
In aceeasi perioada a aparut si prima agentie de publicitate. In 1880, negustorul evreu David Adania isi deschidea agentia de publicitate ce ii purta numele, fiind urmat in anii ce urmau sa vina de alti trei “publictari”. In 1906 agentia lui Adania era capabila sa insereze anunturile clientilor in orice publicatie romana sau straina, pentru ca ulterior sa dobandeasca drepturile de a realiza publicitate murala in gari, pe trenuri si vapoare.
Cu toate acestea, 100 de ani mai tarziu, Romania avea o singura agentie de publicitate de a carei existenta am aflat prima oara din cartea lui Ogilvy, Despre publicitate, care se ocupa de promovarea produselor romanesti.
Instaurarea regimului comunist in Romania a dus la diminuarea progresiva a activitatii publicitare, mai ales dupa nationalizarea mijloacelor de productie si a unitatilor comerciale, cand practic, prin instituirea monopolului statului, nu mai exista o piata reala, concurentiala, de unde si absenta formelor de promovare a produselor si serviciilor. De fapt, din 1958, in Bucuresti, monopolul tuturor formelor de promovare era detinut de de societatea Pavoazarea Capitalei si de editurile- exclusiv de stat- ale caror productii au fost controlate din punct de vedere ideologic. Acestor structuri specializate li s-au alaturat Agentia de Publicitate a Fondului Plastic ARTIS, Agentia de Publicitate a Camerei de Comert a Republicii Populare Romane PUBLICOM (careia in anul 1970 statul ii conferise rangul de „agentie internationala”), RECOM, agentie a Ministerului Comertului Interior.
Reclame din perioada comunismului
Revenind la perioada antecomunista, merita notat ca aparitia fotografiei a contribuit la imbunatatirea publicitatii si chiar la schimbarea de perspectiva. Un bun suport publicitar aveau sa devina cartile postale, atestate la 1883 in Sibiu, 1892-1894, in vechiul regat. Prima carte postala a carei ilustratie era realizatã dupã o fotografie, insoţita de text, pare sa fi fost tiparita in anul 1896. Tot inainte de 1900 existau si reglementari destul de clare in ceea ce privea identitatea firmelor. Obligativitatea expunerii firmei – a numelui, in forma grafica – si a ofertei a fost introdusa inca din 1868.
Relatiile publice nu au trecut nici ele “cu bine”de cei 40 de ani de comunism, desi in 1882 se organizau ceea ce astazi poarta numele de evenimente de relatii publice, iar comunicarea cu presa a dobandit un rol din ce in ce mai important dupa 1877. Din aceasta perspectiva, primul relationist roman, poate fi numit, fara voia sa, Eugeniu Carada, seful de cabinet al lui I.C. Bratianu, insarcinat in timpul Razboilui de Independenta sa informeze zilnic presa in legatura cu evenimentele de front.
O alta dovada a faptului ca relatiile publice erau cunoscute autoritaiilor de la Bucuresti este vizita lui Ivy Lee, parintele relatiilor publice moderne, din 1928 pentru a discuta o campanie de castigare a increderii publicului nord American vizavi de Romania.
Dupa 1944, locul relatiilor publice a fost luat de propaganda, cu precadere in ceea ce privea relatia institutiilor guvernamentale cu presa. De agentii de relatii publice nici nu poate fi vorba, insa catre sfarsitul regimului comunist au ajuns si la urechile romanilor notiunile de “relatii publice internationale” si “strategii de relatii publice”. Prima evocare a acestor practici comunicationale vine in 1962 in revista Presa noastra, intr-un articol scris de Sergiu Farcasan dupa o calatorie de documentare, articol in care pomeneste de existent relatiilor publice in SUA. In anii 60-70 se intensifica discutiile privind strategiile de relatii publice. In aceeasi perioada nomenclatorul ocupatiilor pomeneste activitati de tipul: servicii de relatii publice.
Dupa 1989 primul eveniment care a marcat evolutia relatiilor publice este constituirea in ‘90 a Departamentului Informatiilor in structura Guvernului, care devine mai tarziu Departamentul de Strategii Guvernamentale, department condus in 1990 de Adrian Sarbu. In 1995 apare Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice, iar in 97, in Clasificare Ocupatiilor din Romania este integrata si ocupatia “specialist in relatii publice”.
Prima institutie in care incep sa se predea elemente de relatii publice este SNSPA in cadrul careia a functionat din 90 o sectie de Stiinte ale comunicarii in masa.
Maria Parvuleasa
